Trei hackeri chinezi se laudă că au spart reţeaua informatică a Pentagonului şi au sustras informaţii din proprie iniţiativă, dar au fost plătiţi ulterior de guvernul chinez, informează CNN, care susţine că i-a intervievat pe hackeri.
Cei trei chinezi fac parte din ceea ce experţii occidentali numesc o cyber-miliţie civilă din China, care lansează atacuri asupra site-urilor guvernamentale şi private din toată lumea. Săptămâna aceasta, Pentagonul a recunoscut că reţele din Statele Unite, Germania, Marea Britanie şi Franţa au fost atacate de mai multe ori anul trecut, iar multe dintre încercări provin din China.
Oficialii americani s-au ferit să acuze armata chineză de aceste atacuri, dar tinerii intervievaţi de CNN recunosc faptul că uneori sunt plătiţi în secret de guvernul chinez.

Sursa: Realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu