Ce a fost pierdut acum zeci de milioane de ani, a fost în sfârşit regăsit acum. Fosilele unui animal prins într-o piatră de var s-au dovedit a fi o descoperire foarte preţioasă: fosilele aparţineau unui şarpe cu două picioare!
Oamenii de ştiinţă nu au decât câteva specimene care să demonstreze evoluţia şopârlelor antice în şerpii de azi.
Cercetătorii de la European Light Source (ESRF) din Grenoble, Franţa, au folosit razele X pentru a confirma faptul că creatura imprimată pe piatră, cu un picior vizibil, avea un alt picior prins înăuntrul pietrei de var.
"Eram siguri că are două picioare, dar a fost minunat să le vedem şi sperăm să găsim şi alte caracteristici pe care nu le-am putut observa fără razele X", a declarat Alexandra Houssaye de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală de la Paris.
Creatura, lungă de 85 de centimetri, cunoscută drept Eupodophis descouens, vine din Cretacicul târziu, acum 92 de milioane de ani. Reptila are un picior vizibil, alcătuit din fibulă, tibie şi femur, de doar doi centrimetri lungime, de unde rezultă că picioarele animalului era probabil nefolosite.
Evidenţele de până acum arată că şerpii au început să evolueze în ceea ce sunt azi acum mai puţin de 105 milioane de ani.
Astăzi, ni se pare ciudat să ne gândim la şerpii cu picioare, însă o parte din ei, încă mai păstrează dovezile acestor membre, precum boa şi pitonul: aceştia au nişte "pinteni" la capetele corpurilor.
Sursa: BBC News
Foto: news.bbc.co.uk

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu