Google concediază aproximativ 300 de angajaţi din nou achiziţionata companie de publicitate DoubleClick, potrivit unor surse care cunosc situaţia. Un purtător de cuvânt al companieia spus că Google nu poate oferi o confirmare a numărului de angajaţi care urmează să fie concediaţi.
„De când am finalizat achiziţia DoubleClick, pe 11 martie, am încercat să îi obişnuim şi să îi acomodăm pe angajaţii din Statele Unite cu modelul nostru de afacere. Aşa cum se întâmplă în cazul multor fuziuni, în urma acesteia a rezultat o reducere de personal din cadrul companiei achiziţionate. Astăzi concediem o parte dintre angajaţii DoubleClick din Statele Unite şi îi numim pe alţii în funcţii interimare. Suntem încrezători că structurile noastre organizatorice, combinate, împreună cu abilităţile şi experienţa noilor colegi, ne vor permite să continuăm să le oferim produse şi servicii de bună calitate clienţilor noştri”, se arată într-un comunicat Google.
Sunt aşteptate concedieri în condiţiile în care Eric Schmidt a avertizat asupra acestui lucru pe un blog, postat luna trecută.
Cele 300 de concedieri reprezintă aproximativ un sfert din forţa de muncă de la DoubleClick, iar reducerea de personal ar putea afecta şi lucrători din afara Statelor Unite.
Între timp, Google spune că a decis să separe divizia Performics, de la DoubleClick, în două unităţi, partea de marketing urmând să fie vândută.
Şi această mşcare este surprinzătoare. Analiştii cred că şi în condiţiile în care Google ar decide să îşi păstreze operaţiunile motorului de căutare complet separate de divizia de optimizare a căutării, s-ar putea să existe în continuare impresia de confuzie.
În aparenţă, Google este de acord cu această idee.
„Menţinerea obiectivităţii atât în privinţa căutării cât şi în marketing este foarte importantă pentru păstra încrederea utilizatorilor noştri. Din acest motiv, intenţionăm să vindem Performics unui terţ. Credem că acest lucru ne va permite să ne păstrăm obiectivitatea, iar partea de marketing va putea să crească şi să inoveze, pentru a servi intereselor clienţilor”, se arată în comunicat.
Ştirea despre reducerea de personal a fost dată publicităţii prima dată de către The New York Times.
Sursa: CNET News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu