marți, 1 aprilie 2008

Grupul IBM a primit interdicţie temporară de a face afaceri cu guvernul american


Grupul american IBM a anunţat că i-a fost interzis, pentru o perioadă temporară, orice contact comercial cu guvernul Statelor Unite ale Americii, din cauza unei anchete conduse împotriva sa de Agenţia pentru protecţia mediului (EPA).

Această interdicţie priveşte "toate agenţiile federale şi toate diviziile IBM", a precizat grupul într-un comunicat.

EPA a luat această decizie în cadrul unei anchete privind o posibilă afacere de corupţie cu ocazia unei oferte lansate de către administraţia americană în luna martie 2006.

În acest cadru, ministerul justiţiei a trimis convocări către IBM şi anumiţi angajaţi ai grupului, pentru a le cere să depună mărturie şi să furnizeze documente "privind contactele între angajaţii EPA şi anumiţi oficiali IBM", a precizat compania americană.

IBM, care afirmă că aplică "cele mai înalte criterii în materie de etică", a precizat că a fost notificat de decizia EPA la data de 28 martie.

Înainte de această dată, grupul a afirmat că nu era la curent cu privire la o posibilă decizie a EPA sau a ministerului american de justiţie. De la primirea notificaţiei, IBM s-a implicat în discuţii cu ministerul, "pentru a obţine informaţii suplimentare".

IBM dispune de o perioadă de 30 de zile pentru a contesta măsura suspendării, care ar putea fi prelungită pe o perioadă de până la un an.

IBM precizează că "va lua toate măsurile necesare pentru a contesta această decizie şi pentru a reduce perioada de interdicţie".

În ciuda importanţei clienţilor publici pentru IBM, investitorii nu s-au arătat prea afectaţi de anunţi, titlurile IBM scăzând cu doar 0,99%, la 114 dolari pe acţiune.

Sursa: NewsIn

Niciun comentariu: