Compania suedeza Enea, furnizor de software si servicii pentru telecomunicatii, a semnat un acord pentru preluarea integrala a firmei romanesti IP Devel, pentru 3,2 milioane euro, ceea ce ii va consolida oferta de servicii si posibilitatile de extindere in Europa. O suma suplimentara va fi platita dupa o perioada de patru ani, in functie de performantele financiare ale companiei romanesti, a anuntat in luna aprilie Enea, listata la bursa OMX Nordic Exchange din Stockholm.
"Negocierile pentru preluarea IP Devel au demarat in luna aprilie si au decurs extrem de rapid, intreaga tranzactie finalizandu-se in doar doua luni. Dupa opt ani de activitate, IP Devel a ajuns la un nivel ridicat de maturitate, iar parteneriatul cu o companie precum Enea devenise nu numai oportun, ci si firesc", a spus Putinica. Compania suedeza are, in prezent, aproape 700 de angajati in America de Nord, Suedia, Franta, Germania, Marea Britanie, China, Japonia.Recent, compania suedeza a preluat si firma franceza Netbricks, dezvoltator de aplicatii pentru sectorul comunicataiilor, pentru care a platit trei milioane de euro.Enea activeaza de peste 20 de ani in domeniul testarii produselor software pentru telecomunicatii si ofera servicii de design, testare, integrare si mentenanta a software-ului, alaturi de calificarea si certificarea personalului de testare. Principalul sistem de operare produs de Enea, OSE, este utilizat la circa 50% din telefoanele mobile de a treia generatie (3G) din lume.Sursa: Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu