joi, 13 martie 2008

Lista inamicilor internetului, publicata

Reporters Sans Frontieres a dat publicitatii, cu ocazia zilei pentru libertate pe internet, o lista cu 15 state "inamice ale internetului", pe care apar pentru prima oara Etiopia si Zimbabwe, informeaza AFP.


Noua lista elaborata de RSF include, ca si anul trecut, Arabia Saudita, Belarus, Myanmar, China, Coreea de Nord, Cuba, Egipt, Iran, Uzbekistan, Siria, Tunisia si Vietnam. Acestora li s-au alaturat, anul acesta, Etiopia si Zimbabwe.

Lista "inamicilor internetului" include si 11 tari "sub supraveghere": Bahrein, Emirate Arabe Unite, Eritreea, Gambia, Iordania, Libia, Malaysia, Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda si Yemen. Spre deosebire de primele, acestea nu ii trimit la inchisoare pe bloggeri si nu cenzureaza masiv internetul. Cu toate acestea, ele "adopta adeseori cadrul juridic necesar pentru a limita internetul", in timp ce autoritatile judiciare si politice "folosesc uneori legislatia antiterorista pentru a supraveghea si localiza opozantii si militantii care se exprima online", precizeaza organizatia.

Cel putin 62 de cyberdisidenti au fost trimisi la inchisoare in intreaga lume in 2007, an in care peste 2.600 de site-uri, bloguri sau forumuri de discutii au fost inchise sau restrictionate, potrivit datelor organizatiei.

Sursa: Mediafax/AFP

Niciun comentariu: