miercuri, 9 aprilie 2008

WorldShift se lanseaza in mai

Black Sea Studios a anuntat ca data de lansare a jocului WorldShift este 8 mai. Jocul este un cyber-fantasy RTS de generatie urmatoare care se desfasoara pe Pamant intr-un viitor intunecat.

Omenirea, asa cum este ea astazi, a devenit o doar o legenda straveche. Povestea jocului spune ca in secolul 21, la scurt timp dupa inceperea colonizarii sistemului solar, un obiect enorm, intunecat, inconjurat de o aura mortala, a aparut dincolo de orbita planetei Pluto. Obiectul a fost denumit de cercetatori "Shard Zero".


Acesta raspandea la scara cosmica o maladie misterioasa care a afectat toate organismele vii. Pentru oameni nu a existat timp de reactie. Cand, in final, cercetatorii au descoperit ca obiectul se indrepta spre Pamant, a fost mult prea tarziu. Shard Zero a lovit Pamantul, iar aceasta a dus la sfarsitul tragic al civilizatiei noastre.


WorldShift incepe mii de ani mai tarziu, civilizatia noastra fiind doar un mit stravechi. Ramasitele din Shard Zero continua sa infesteze Pamantul, care a inceput sa isi shimbe infatisarea, sa isi modifice structura, uneori in decurs de secole, uneori in decurs de cateva ore. Oamenii traiesc in 5 mega-orase si lupta in fiecare zi sa obtina resursele necesare pentru supravietuire. Restul pamantului este populat de triburi, descendentii primilor oameni infestati de Shard Zero.


In WorldShift nu exista un arbore tehnologic din care sa poti face sute de upgrade-uri, in schimb ii permite jucatorului sa descopere si sa obtina o multime de obiecte si relicve pe care le poate folosi liber pentru a-si schimba tactica de joc si a-si surprinde inamicii. Jucatorii vor obtine puternicele relicve pe masura ce vor lupta impotriva inamicilor sub forma de recompensa pentru misiunile incheiate cu succes.


Producatorii lui WorldShift promit trei rase distincte cu care vom putea juca: Humans, Tribes si The Hive, misiuni epice cu recompense mari, mii de obiecte si relicve, un mod multiplayer furibund si cel mai bun mod cooperativ player-vs-environment implementat vreodata intr-un joc de strategie.

Sursa: Black Sea Studios/ Hit.ro

Niciun comentariu: