joi, 31 iulie 2008

Cei patru muschetari din comunicatiile mioritice

Companiile de telecomunicatii Orange,Vodafone, Cosmote si RCS&RDS s-au aliat intr-un grup pentru a ataca in contencios administrativ si fiscal actul normativ care reglemeteaza acordarea unei licente nationale de utilizare a frecventelor 410-415 MHz si 420-425 MHz, care permite furnizarea de comunicatii mobile in banda larga.

7235_musketeers_splashscreen_1_176x220.jpg

Cei patru operatori solicita suspendarea executarii HG 61/2008 privind procedura de selectie a licentei de telecomunicatii.

"Contestam actul normativ din doua motive. Primul este cuantumul licentei de utilizare a frecventelor 410-415 MHz si 420-425 MHz, pe care il consideram discriminatoriu si neproportional cu celelalte taxe de licenta de comunicatii mobile achitate pana in prezent de operatori. In al doilea rand, credem ca eliminarea din competitie a celorlalti operatori care detin o licenta de telefonie mobila, asa cum prevede actul normativ, este o masura discriminatorie", a declarat, directorul de dezvoltare al RCS&RDS, Valentin Popoviciu.

Potrivit actului normativ, la procedura de selectie nu pot participa operatorii care detin cel putin o licenta nationala de comunicatii mobile, inclusiv de banda larga, si care furnizeaza sau pot furniza retele si servicii de comunicatii mobile substituibile cu cele ce pot fi furnizate prin utilizarea frecventelor 410-415 MHz si 420-425 MHz.

Orange Romania si Vodafone Romania detin licente GSM 900 si IMT 2000/UMTS din 1996, respectiv din 2004. Prin intermediul licentei IMT 2000/UMTS sunt furnizate serviciile de comunicatii de generatia a treia (3G).

Telemobil furnizeaza serviciul Zapp Mobile din decembrie 2001 in baza unei licente CDMA 450, iar in octombrie 2006 a castigat una din ultimele doua licente 3G scoase la licitatie de stat, alaturi de RCS&RDS.

Cosmote Romania detine o licenta GSM 900 si una GSM 1800.

Taxa de licenta pentru utilizarea benzilor de frecvente 410-415 MHz si 420-425 MHz se ridica la 1.077.228 euro (echivalentul in lei).

Spre comparatie, taxa de utilizare pentru ultimele doua licente pentru serviciile de comuncatii din generatia a treia (3G) se ridica la 35 milioane de dolari.

Sursa: Mediafax

Niciun comentariu: